
Joi, 5 februarie 2026, a avut loc în format virtual cea de-a 2-a ediție a Global Outstanding Security Performance Awards (Global OSPAs) — o ceremonie care a reunit campionii naționali ai competițiilor OSPAs din întreaga lume. Evenimentul, transmis în direct pentru o audiență globală, a celebrat profesioniști, echipe și organizații care au demonstrat excelență în industria securității, reprezentând 48 de țări, instituții publice și companii de mare prestigiu de pe toate cele 5 continente.
Trofeele OSPAs (Outstanding Security Performance Awards) sunt considerate cea mai prestigioasă recunoaștere internațională a excelenței în securitatea privată deoarece reprezintă un standard global de performanță, construit pe criterii riguroase, jurizare independentă și comparabilitate între piețe. Ele validează nu doar rezultate punctuale, ci impactul real, inovația, profesionalismul și bunele practici la nivel de organizație și echipă, oferind o confirmare credibilă că performanța premiată se aliniază celor mai înalte repere internaționale din industrie.
Anul acesta au fost acordate trofee pentru 14 categorii de premiere.
Pentru România, această ediție a adus patru finaliști remarcabili, toți premianții ai The OSPAs România și invitați să concureze pe scena internațională — o confirmare a nivelului înalt de performanță, expertiză și leadership din sectorul securității din România.
Finaliști români la cea de-a 2-a ediție a Global OSPAs
Outstanding Contract Security Manager/Director
🔹 Ionuț Dinu – RPG Security
Un tânăr profesionist remarcabil, în domeniul serviciilor de securitate, dl. Dinu a reprezentat cu onoare România într-una dintre cele mai competitive categorii ale Global OSPAs, unde a concurat alături de alți profesioniști din zece țări, reprezentând companii puternice și corporații multinaționale din domeniul serviciilor de securitate privată. Trofeul acestei categorii a fost atribuit lui Kevin McGraham din Statele Unite (SUA).
Outstanding Security Consultant
🔹 Nicolae Molnar – PGC Security Expert
Recunoscut pentru expertiza și experiența sa extinsă în activitatea sa în consultanță de securitate și evaluarea riscurilor de securitate, dl. Molnar a concurat alături de cei mai buni consultanți de securitate din Australia, India, Irlanda, Asia de Sud-Est, Africa de Sud, Statele Unite și Marea Britanie. Și această categorie a fost câștigată de un reprezentant al SUA, Drew Neckar.
Outstanding Security Installer/Integrator
🔹 Alexandru Ion – Hyperfy
Dl. Ion și-a demonstrat excelența tehnică și inovația în domeniul proiectării, instalării și integrării sistemelor de securitate. Prin câștigarea trofeului OSPA România, am asigurat un loc binemeritat pe scena internațională a profesioniștilor securității private oferită de Global OSPAs. Trofeul Global OSPAs 2025 la această categorie a fost acordat companiei Secutel Technologies din Africa de Sud. Reamintim că anul trecut această categorie a Global OSPAs a fost câștigată de Guard One din România.
Outstanding Female Security Professional
🔹 Ana Maria Bujor – Auchan Romania
Prezența Doamnei Bujor reprezentând România ca finalistă în această categorie deosebită, a fost onorantă. Recunoscută pentru contribuțiile sale excepționale în practică și leadership, în retail security, doamna Bujor își merită cu prisosință locul între profesioniștii de excepție, la nivel internațional. Și această categorie a fost extrem de disputată, fiind prezente doamne care performează la cel mai înalt nivel în acest domeniu, reprezentând zece țări cu vechi tradiții în securitatea privată. Trofeul Global OSPAs a fost în cele din urmă adjudecat de Farah Benis din Marea Britanie.
Profesioniști români care s-au alăturat finaliștilor din toată lumea au reprezentat cu mândrie expertiza, dedicarea și inovația din industria de securitate din România și merită toată admirația și aprecierile noastre! Simpla prezență a finaliștilor români la această competiție globală reprezintă o realizare majoră. Participarea lor subliniază calitatea profesională de nivel internațional a experților români în securitate.

O mențiune specială pentru dl. Marius Retegan, câștigătorul trofeului pentru întreaga carieră dedicată securității în anul 2025 și care a fost inclus în The OSPAs Hall of Fame.
Felicitări tuturor câștigătorilor și finaliștilor, deopotrivă.
Lista completă a finaliștilor și a câștigătorilor a celei de a doua ediții a Global OSPAs poate fi accesată pe https://www.theospas.com/2026/02/05/winners-announced-for-the-2nd-global-ospas/
OSPAs Globale nu onorează doar performanța individuală și organizațională, ci creează o platformă de colaborare internațională, stabilește repere pentru bune practici și inspiră generațiile viitoare de profesioniști și lideri în securitate.
Ediția de anul acesta s-a bucurat de sprijinul larg al unui mare număr de sponsori, companii de prestigiu la nivel național și internațional


Asociația Română a Industriei de Securitate este organizația parteneră a The OSPAs, din România.
Alin Badea

