Cele mai mari companii pentru tehnică de securitate prezente la Romanian Security Fair 2018

 

 

Asociația Română pentru Tehnică de Securitate, în parteneriat cu ROMEXPO, organizează, în perioada 18-20 octombrie 2018, Romanian Security Fair 2018, cea mai importantă expoziție de tehnică pentru securitate din zona Est și Sud-Est Europeană.

Organizat o dată la doi ani, Romanian Security Fair aduce la standurile Pavilionului Central al ROMEXPO pe cei mai importanți producători de aparatură pentru securitate la nivel mondial precum și pe cele mai importante companii românești prezente pe piața tehnicii pentru securitate de la noi din țară, expozanții având la dispoziție peste 2000 de metri pătrați pentru a-și prezenta aparatura tehnică sau soluțiile IT pe care le produc sau le comercializează.

Până în prezent, și-au confirmat participarea la standurile Romanian Security Fair 2018 aproape 50 de companii din România și din lume, din țări precum: Marea Britanie, Croația, Ungaria, Italia sau Polonia.

Ajuns la a V-a ediție, Romanian Security Fair 2018 va aduce în fața vizitatorilor aparatură și tehnologie de ultimă generație din domenii diverse ale securității: supraveghere video; detecţie, semnalizare şi stingere incendiu; monitorizare şi dispecerizare; securitate cibernetică; sisteme mecanice şi electromecanice de securitate; sisteme anti-efracţie; sisteme de control acces; alte sisteme de avertizare a pericolului precum şi accesorii de securitate.

Dorim ca printre vizitatorii noștri să se numere și reprezentanții administrațiilor centrale și locale – ministere, primării de orașe, indiferent de mărime – care ar trebui să vadă nivelul de dezvoltare la care au ajuns sistemele de monitorizare video și care – odată implementate – ar putea contribui la o reducere semnificativă a evenimentelor neplăcute din trafic sau a criminalității ca fenomen social. Este un lucru demonstrat că un sistem video performant și funcțional nu numai că înregistrează evenimentele petrecute în zonă, dar – și mai important – acționează ca un factor descurajant pentru cei care se gândesc să încalce legea, spune Liviu Mateescu, Președinte al Asociației Române pentru Tehnica de Securitate.

Noutatea ediției din 2018 a Romanian Security Fair este aceea că târgul va fi deschis și sâmbăta pentru a permite unui număr cât mai mare de persoane interesate de tehnica de securitate să poată vizita expoziția.

Mizăm pe vizitatori activi, care integrează în activitățile lor soluții de securitate: arhitecți, constructori, electricieni, specialiști în iluminarea spațiilor. Cred că a venit timpul ca elementele care asigură securitatea – fie că e vorba de securitatea la incendii, sisteme anti-efracție sau de sisteme de supraveghere video – să fie luate în seamă și integrate de cei care desenează, construiesc sau modelează felul nostru de a exista social încă de la început. Concepul de “living smart” include în egală măsură și securitatea individului, și funcționalitatea spațiului în sine și estetica lui, mai spune Liviu Mateescu, Președintele Asociației Române pentru Tehnică de Securitate.

*****

ARTS este asociaţie de utilitate publică, apolitică, non-guvernamentală şi non-profit fondată în anul 2003. ARTS reprezintă peste 140 de companii naţionale, reprezentanţe ale unor companii străine în România și membri simpatizanți, care activează într-o industrie de cca 1 miliard de Euro. Membră EURALARM şi co-fondator al Federaţiei Serviciilor de Securitate, ARTS are un rol esenţial în dezvoltarea serviciilor de securitate privată şi maturizarea pieţei de profil din România. ARTS deţine propriul Centru de Formare Profesională, Corpul Experţilor Tehnici, Romanian Security Fair (expoziția internațională bienală dedicată sistemelor şi serviciilor de securitate) şi secretariatul Comitetului Tehnic 27 A.S.R.O. – Sisteme de Alarmă. Prin membrii săi, ARTS este garantul concurenţei libere şi loiale, al calităţii şi fiabilităţii prestaţiilor specialiştilor în domeniul securităţii şi invită pe toţi cei interesaţi în susţinerea şi dezvoltarea industriei de securitate din România, să concretizăm împreună sloganul nostru: Arta de a trăi în siguranţă!

*****